Salata de vinete, in stil grecesc (1)

Postat de RODIMUR in Salate
10 Mai 2019 | 5596 vizualizari

Mai avem vinete în congelator, așa că m-am gândit să le prepar altfel decât de obicei, adică onctuoase și pufoase, cu maioneză și usturoi pisat. De această dată am încercat o salată de vinete în stil grecesc, așa cum mi-a spus o prietenă că ar fi mâncat în Grecia: cu ulei de măsline și iaurt grecesc, cremoasă și acrișoară, de la zeama de lime/lămâie, oricum, mai puțin onctuoasă.  Până am găsit rețeta de la prietena mea, am aflat de pe net și de altfel de salată de vinete în stil grecesc, pe care sigur o voi prepara altă dată. Pur și simplu vreau să încerc diferite gusturi...

Ingrediente

  • 2 vinete medii
  • 150 grame de iaurt grecesc (10% grăsime)
  • 1 cățel de usturoi
  • 2 lingurițe de ulei de măsline extravirgin
  • zeama de la 1/2 lime/lămâie
  • sare, după gust

Mod de preparare

Vinetele se scot din congelator cu o seară înainte și se pun într-o strecurătoare, pentru ca decongelându-se natural, să se scurgă și de lichid.

A doua zi, când vinetele s-au scurs bine de lichid, se tamponează cu un prosop de hârtie și apoi se toacă/mărunțesc cu un cuțit.

Se adaugă: usturoiul pisat, iaurtul rece, sarea, uleiul de măsline și zeama de lămâie. Se  omogenizează și se dă la rece pentru cel puțin 30 de minute, ca să se pătrundă bine de aromele ingredientelor.

Se servește rece, cu pâine prăjită și roșii. 

Daca ti-a placut reteta noastra "Salata de vinete, in stil grecesc (1)" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (9)
Retete similare

Salată cu ouă și telemea

Postat de ela2015

Salată cu ouă și telemea

Într-un ibric punem ouăle la fiert (în apă ușor sărată și cu o linguriță de oțet să nu se spargă) timp de 10 minute maxim. Spălăm, curățăm și tocăm legumele și...

Citeste continuarea

Salata cu oua, spanac si seminte

Postat de mihaelar63

Salata cu oua, spanac si seminte

Spalati spanacul si-l uscati cu ajutorul uscatorului pentru frunze sau cu a unui servet curat de panza. Spalati, curatati si taiati rondele ardeiul kapia. Feliati muschiuletul...

Citeste continuarea

Comentarii

la 10.05.2019, 22:31
Nu-mi place usturoiul in vinete, in rest foarte buna salata!
la 10.05.2019, 22:37
Mirela, eu și la salata de vinete preparată clasic, cu maioneză, pun usturoi, nu ceapă... Mi se pare că usturoiul îi dă un gust mai bun (evident, doar un cățel, nu mai mult!) Știu că nu-ți place usturoiul și nici mărarul...! Mulțumesc pentru atenție!
la 10.05.2019, 22:41
la 11.05.2019, 08:50
Buna!
la 11.05.2019, 08:51
Mulțumesc frumos, Dantes!

Vezi toate comentariile (9)

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Multicooking
Carte d'Or